RSS

Sunetul orb

13 Iun

Lumea transmite mesaje subliminale greu de decodat, ceea ce mă face să interpretez cât mai logic fiecare cuvânt, fiecare atitudine, fiecare gest, fiecare sunet. Zgomotele enervante de pe background-ul vieții sociale îngreunează accesul la realitate, încețoșează destinul fiecăruia dintre noi.

Însă există o muzică după care ne ghidăm, în general, pe drumul spre un trai fericit. O muzică pe care nu toți o auzim, necesară fiind urechea muzicală. Eu aud acea piesă. Note ale logicii, ale rațiunii aranjate meticulos pe un portativ al mentalității. Modul în care simt cum vibrează fiecare idee sub ritmul dibace al muzicii care-mi sună a inteligență, mă face să iau decizii importante și corecte la un nivel existențial înalt.

Sunetele mă caută și îmi găsesc ființa într-un cerc închis de capcane sociale. Singura soluție și acțiune la care pot recurge pentru a mă putea elibera din această închisoare, este să accept, să vreau, să îmi doresc să ascult fiecare sunet ce îmi alină urechile rănite de urletele disperate și fatale ale unei realități false. În acest moment sunt liberă. Liberă să aleg, liberă să decid, destinul meu este clar.

Muzica din sufletul nostru, din mintea noastră ne eliberează de orice gând rău… a accepta este un verb greu, a vrea devine imposibili de pus în aplicare…  unele sunete ale traiului trec pe lângă cei ce aleg să nu audă și se sting în zare, nerămânând speranța reîntoarcerii lor. Sunt sunete oarbe care nu pot alege individul, ci individul trebuie să le atragă…însă dacă se optează pentru viața după o perdea de falsitate și liniște deplină, piesa individuală se deteriorează, iar omul devine confuz într-o lume fără legi, ordine și disciplină.

Tu ce sunete accepți ? Îți asculți muzica ?

 

 

 

About mirunaiasmina

Studentă la Facultatea de Ştiinţe Politice, specializare PR şi comunicare, în cadrul Universităţii Creştine Dimitrie Cantemir

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

3 Responses to Sunetul orb

  1. un alt eu

    06/24/2011 at 01:13

    imi ascult muzica…dar uneori ma indeamna la rele…nu o urmez…ma uit in jurul meu…la oameni…si imi infranez acest porniri…animalice…cateodata este greu…si as vrea sa las bestia din mine sa iasa la suprafata…dar ceva ma opreste…

     
  2. vio

    12/05/2011 at 15:49

    auzi u esti din iasi???

     

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.