Sunetul orb

Lumea transmite mesaje subliminale greu de decodat, ceea ce mă face să interpretez cât mai logic fiecare cuvânt, fiecare atitudine, fiecare gest, fiecare sunet. Zgomotele enervante de pe background-ul vieții sociale îngreunează accesul la realitate, încețoșează destinul fiecăruia dintre noi.

Însă există o muzică după care ne ghidăm, în general, pe drumul spre un trai fericit. O muzică pe care nu toți o auzim, necesară fiind urechea muzicală. Eu aud acea piesă. Note ale logicii, ale rațiunii aranjate meticulos pe un portativ al mentalității. Modul în care simt cum vibrează fiecare idee sub ritmul dibace al muzicii care-mi sună a inteligență, mă face să iau decizii importante și corecte la un nivel existențial înalt.

Sunetele mă caută și îmi găsesc ființa într-un cerc închis de capcane sociale. Singura soluție și acțiune la care pot recurge pentru a mă putea elibera din această închisoare, este să accept, să vreau, să îmi doresc să ascult fiecare sunet ce îmi alină urechile rănite de urletele disperate și fatale ale unei realități false. În acest moment sunt liberă. Liberă să aleg, liberă să decid, destinul meu este clar.

Muzica din sufletul nostru, din mintea noastră ne eliberează de orice gând rău… a accepta este un verb greu, a vrea devine imposibili de pus în aplicare…  unele sunete ale traiului trec pe lângă cei ce aleg să nu audă și se sting în zare, nerămânând speranța reîntoarcerii lor. Sunt sunete oarbe care nu pot alege individul, ci individul trebuie să le atragă…însă dacă se optează pentru viața după o perdea de falsitate și liniște deplină, piesa individuală se deteriorează, iar omul devine confuz într-o lume fără legi, ordine și disciplină.

Tu ce sunete accepți ? Îți asculți muzica ?

 

 

 

Dansul iasomiei pt.2

Când plouă, gândește-te la mine și…

 

Dansul iasomiei

Arta vorbește cu fiecare dintre noi, apreciem tot ceea ce ne înconjoară. E Street Delivery, suntem pe strada Arthur Verona și mă simt ca în Piazza Castello, în Torino, marți seara când se organiza  de  fiecare dată o întâlnire a talentelor printre care mă aflam și eu. Parfumul de iasomie îmbrățișează centrul orașului, acum inundat de marea agitată de oameni îmbrăcați în negru, nonconformiști, artiști ale căror dread-uri dansează pe ritmuri libere. Haosul e pretutindeni, iar eu, o floare de iasomie printre trandafiri cu spini, luminez mediul cu albul puternic pe care îl port.

Mă simt, într-un final, liberă! Mă cuprinde o stare de nebunie, sunt fericită parțial. Lipsește ceva…lipsește cineva…Atrag priviri, dar nu mă interesează…sunt doar eu și cu gândurile mele. Cerul se întunecă…se anunță o ploaie torențială, dar amicală. Prima picătură mă atinge ușor pe obrazul stâng. Zâmbesc..în jurul meu toți se adăpostesc…eu nu am umbrelă, nu am cu ce să mă apăr de stropii reci ca gheața care-mi trezesc tot corpul dintr-un somn adânc și, parcă, prea lung.

De ce să mă feresc? De ce să mă apăr de ploaie? Moment de nebunie…mă dezbrac de primul “strat”, și pe ritmuri d&b, iată, iasomia dansează ! Sunt liberă! Fericită, lăcrimez, mă integrez, simt plăcere în interiorul meu…

DA! Momente ca acestea par banale pentru unii…la ordinea zilei…pentru mine sunt de neprețuit. Trăiesc ceva special…mă hrănesc cu zâmbetele din jurul meu și cu dragostea pentru artă, pentru oameni, pentru viață ! Dansez… în ploaie … alături de suflete prietenoase care îmi oferă sentimentul de siguranță.

Dansez… alerg … totul mi se pare posibil… iubesc … glasurile din privirile tuturor îmi șopteau : ÎNFLOREȘTI, DULCE IASOMIE !

 

Încă-o vreme, și-ncă-o vreme…

 …stăm întinși în pat, împreunați și ne privim. Eu, mă cufund în ochii lui, aventurându-mă prin jungla gândurilor sale.El îmi oferă afecțiune…îmi vorbește deschis și zâmbetul lui fermecător mă poartă într-o dimensiune a iubirii perfecte. Îmbrățișându-ne, devenim un tot … ne completăm, iar bătăile inimilor cântă aceeași melodie.

                Ce aș putea face pentru a îngheța momentul?  Aș putea să urc până la cer să imortalizez momentul desenând cu stelele…aș putea trece prin foc, m-aș lupta cu valurile uriașe ale oceanelor, aș lupta pentru clipele ce mi-au oferit un orgasm sentimental.  Supraviețuiesc, însă, și îmi revin…sunt cu iubitul meu în brațe…îl simt, îl miros, îl ating, îl alint, îl răsfăț, îl iubesc….nu mă pot sătura de El…

                Se face târziu…lacrima din colțul ochiului drept devine prea timidă să se arate pentru că știe că îl va supăra dacă se va ivi. Și în ea se reflectă toate acțiunile noastre romantice, stresante, tensionate, belice și de dragoste…E timpul să plecăm…

                În urma noastră, patul se încăpățânează și ia forma corpurilor unite. O secundă dacă ar mai sta să îi spun…să îi spun…ah, dar ce rost are? Stau sub tocul ușii, semi-goală, îl privesc cum se îmbracă și zâmbesc…zâmbesc de fericire…nu pot să cred că iubitul meu, leul meu, stăpânul meu … mi-a arătat afecțiune…l-aș întreba, fugitiv așa….Dacă mi-aș croi drum spre inima ta, m-ai primi pentru totdeuna acolo? Dacă aș intra prin efracție, m-ai ține prizonieră o eternitate în inima ta? M-ai încuia în tine?… Fără curaj îl privesc și mă mulțumesc cu gândul că va veni o vreme…încă-o vreme…și-ncă-o vreme….

 

 

Fum de țigară în aerul tău…

           

             Este deja dimineață și soarele mă orbește. Buimacă, mă sprijin de pereți, intuind drumul spre bucătărie pentru că încă văd încețoșat. Mă simt foarte bine. Leul încă doarme…vreau să îi fac o surpriză, să îl trezesc cu micul dejun . Miroase delicios…pastramă de mistreț pentru leul meu înfometat și pofticios. Mă dezmeticesc într-un final și pregătesc cafeaua..dimineața asta este una specială. Nici aerul nu mai are același iz…cafeaua nu mai are aceeași aromă…plutește ceva în atmosferă…

                Cafea cu aromă de iubire…după o noapte sălbatică în care ne-am epuizat reciproc de resursele energetice din trupurile noastre pline de dragoste. Delicios… Sunt doar în cămașa lui de serviciu..albă și pătată de rujul meu roșu. Cămașa emană miros de bărbat..de mascul…de stăpân…de dominator… Mă simt atât de bine! Îmi aprind o țigară și trag însetată din ea, rememorând momentele speciale de azi-noapte. Încă îi simt mâinile pe chipul meu..pe abdomen..și pe…..mă gâdilă sărutul lui ștampilat pe urechea mea stângă. Ce plăcut e când iubești…

                Țigara se fumează singură…am rămas visând cu ochii deschiși la clipele superbe ce mi-au fost oferite. Mă uit cum dispare ușor-ușor ucigătoarea țigară, rămânând doar scrumul în urma ei. Cât de mult poate semăna cu viața! Nu mai rămâne nimic în urma ta…doar scrumul și fumul împrăștiat ici-colo în aerul altora.

                Mă aranjez rapid și mă grăbesc spre dormitor, unde răsfățatul meu doarme ca un prunc. Pun de o parte tava cu micul dejun și cafeaua…și stau câteva minute privindu-l…încerc să îmi imaginez că și el ar putea simți ce simt eu pentru el…las surpriza în favoarea alteia…privindu-l m-a cuprins iubirea…vreau să îl sufoc cu dragoste, să-l sărut , să îl îmbrățișez… Îi șoptesc la ureche : Bună dimineața, leul meu! …

Ne îmbrățisăm și facem dragoste cum numai în filme mai vezi… Astăzi nu am chef de nimic..vreau doar să ofer iubire … sunt fumul de țigară din aerul ce îl respiri…